Isabela Budușan este economist de profesie, licențiată a două facultăți cu profil economic, asociat și administrator de firme până în 2014, când a decis să-și urmeze sufletul și pasiunea pentru oameni, schimbându-și cariera în 2015. Plecând de la ideea relațiilor bazate pe o legătură emoțională apropiată cu copiii, a devenit Instructor Hand in Hand Parenting, USA, în 2016 și Consilier Dezvoltare Personală în 2018. Îi place să se joace, să citească, să se plimbe în natură, să meargă cu bicicletele, să călătorească, să petreacă timp în compania prietenilor şi să fie alături de mulți părinți în drumul lor către o relație stabilă şi autentică cu copiii lor.

 

Isa-Business portraits 1 

Cine eşti tu, Isabela Ioana Buduşan, şi, mai ales, cu ce poți să ajuți comunitățile de părinți? De foarte multe ori am asistat şi am auzit în publicul tău cum tăticii şi mămicile îşi doreau efectiv să te ia la ei acasă! 

Îți mulțumesc pentru apreciere, Florina! Ca să-ți răspund punctual, eu sunt Isabela, un om care se descoperă pe el în fiecare zi. În această privință mă ajută foarte mult Albert, Anastasia și Ingrid, minunile mele și ale soțului meu Marius, care mă provoacă și îmi dau motivația necesară să parcurg acest drum atât de frumos și greu, în același timp!

De când am avut curajul în 2016, să recunosc că munca cu oamenii, în special părinții și copiii, e pasiunea mea, am început să fac pași concreți în direcția aceasta. Așa că, din economist, am schimbat în Hand in Hand Parenting Instructor, certificată fiind de Organizația Hand in Hand Parenting din Palo Alto California, U.S.A,  fondatoare fiind Patty Wipfler – o deschizătoare de drumuri, cum o numesc eu. Am început, cu emoție, dar cu mare drag, să organizez workshopuri pentru părinți, pentru că știam, din practica cu copiii mei, ce instrumente minunate are această abordare. Am trăit multă acceptare în relația cu mentorii și comunitatea Hand in Hand Parenting și asta m-a motivat puternic să o transmit mai departe, pentru că am realizat ce nevoie mare au părinții și oamenii în general, să se simtă acceptați așa cum sunt ei. Și să simtă că sunt sprijiniți atunci când le e greu! Și Doamne, știm cu toții cât de greu poate fi parentajul!

Apoi, în 2018, am ales un curs care am simțit că-mi va consolida cunoștințele și am devenit, 6 luni mai târziu, Consilier pentru Dezvoltare Personală. Continui și acum cu partea de workshopuri și Cursuri Starter Class Hand in Hand Parenting în Alba-Iulia și merg în paralel cu ședințele de consiliere. Chiar în toamna aceasta am să lansez un curs nou, pentru mămici/ tătici și bebeluși până în 6 luni.

Nu există satisfacție mai mare pentru mine, decât aceea că pot ajuta un părinte să fie mai bine cu el și cu familia lui! Mi se umple toată ființa de bucurie atunci când îi văd că își explică de ce anume ei și copiii fac anumite lucruri, că e normal, că nu numai la ei se întâmplă, găsesc soluții, vindecă emoții, se conectează mai ușor la ei înșiși și, implicit, la cei din jur, au instrumente practice care sunt pe post de ghid, mai ales atunci când sunt, ei înșiși, în vârtejul emoțiilor puternice!

Cât e de provocator azi să ai un business în domeniul Parentingului?

Când te uiți la tine, te compari cu cel ce ai fost ieri și mai ales îți urmezi intuiția și calea proprie, îți recunoști darurile pe care le ai. Provocator este doar să te organizezi, astfel încât să nu îți neglijezi familia. În rest, pentru mine e bucurie pură! Și drag de a merge la cabinet!

Suntem în primele săptămâni de şcoală. Emoții fireşti stau pitite în inimile noastre şi ale copiilor noştri. Cine a început şcoala? Părinții sau copiii?

Dacă am ști dinainte să fim părinți, ce emoții puternice vom trăi atunci când vom fi, am merge la consiliere înainte să luăm decizia să aducem pe lume ființe pe care să le iubim, mai ales dacă știm că am avut momente care ne-au marcat copilăria într-un mod negativ.

Copiii vin pe lume ca niște învățători, pe care dacă știi să-i asculți, ai posibilitatea să crești, acolo unde ai rămas copil, emoțional vorbind.

Așa că, atunci când încep creșa, grădinița, școala chiar, acești învățători, ne reamintesc, fără să ne dăm seama, cum a fost pentru noi când eram ca ei. Și ne surprindem plângând după ce ne-am despărțit de ei; sau dacă plâng ei, ne e frică că vor rămâne cu traume, sau ne întrebăm dacă facem bine sau nu ceea ce facem; sau nu știm ce să le spunem și suntem confuzi; nu știm ce să facem, cum să-i ajutăm; șovăim, pentru că nu suntem siguri pe noi, inundați de propriile trăiri și le transmitem și lor propria neîncredere etc.

Aceste emoții sunt firești și e bine să le privim în față, odată apărute, pentru că dacă nu o facem, cu acceptare și blândețe, vor apărea din nou! Și copiii au acest dar și ei, de a nu renunța! Ca un învățător determinat să-și ajute elevii să învețe și să crească!

Isa-Business portraits 2

„NU vreau să mă îmbrac şi să trag de toți!” „ NU veau să mă încalț şi să mă îmbrac pe fugă! Îi poate duce bunica/bunicul!” „N-am chef să mănânc nimic, mai bine o cafea!” Şi părinții fac nazuri dimineața! Care ar fi alternativele rapide la NU-ul părinților? 

De obicei, mă trezesc înainte cu o oră să se trezească copiii, ca să-mi pun gândurile în ordine, să am un timp cu mine, să mă răsfăț. Dacă am grijă de mine prima, pot avea grijă și de ei. Dacă am o zi proastă și nu am chef să fac nimic, pur și simplu stau acasă. Aici mai am de lucru și eu cu mine, pentru că nu întotdeauna știu să mă opresc și mi-e greu să stau în starea lui ”a fi”. Sunt obișnuită cu starea lui ”a face” și asta nu mă ajută întotdeauna, tocmai pentru că tind să uit ușor de mine. De obicei, mă străduiesc să fac mai bine în fiecare zi, în orice aspect al vieții mele. Îmi păstrez cumva rutinele, sunt atentă la ce beau, ce mănânc și cât dorm în general, dar dacă le încalc cumva, nu mă mai pedepsesc inconștient că am făcut-o, ci îmi permit, conștient, să o fac.

În cele mai multe dimineți căutăm, atât eu, cât și soțul meu, să găsim modalități noi de a trezi copiii, facem jocuri scurte sau ne prostim, eu îi duc cu „avionul” sau trenul” de la un etaj la altul ca să ne reconectăm prin îmbrățișări și mângâieri, soțul e bun la glume și încet îi trezește pe copii prin râs. Dacă dimineața e haioasă şi ne binedispune şi pe noi, atunci cu atât mai receptiv va fi şi copilul. Dar, ca să-ți răspund la întrebare, creativitatea e alternativa rapidă!

Dacă de crizele de furie, limitele ferme şi blânde, cooperarea, gestionarea conflictelor care vin dinspre copil le gestionăm noi, părinții, cine are grijă de emoțiile noastre, astfel încât să fim mereu în stare de alternative sănătoase pentru familia noastră?

De emoțiile noastre suntem responsabili noi, bineînțeles! Noi trebuie să avem grijă de emoțiile noastre, pentru că e singura modalitate sănătoasă prin care putem avea control asupra vieții noastre! E bine să facem ceea ce simțim noi că avem nevoie ca să ne simțim bine! 

În primul rând, să facem ceea ce ne place. Poate să alergăm, fie o cursă cu bicicletele, poate să ne plimbăm sau să vedem apusurile și răsăriturile, să ascultăm greierii seara, să mergem în mall la o cafea cu prietenele, să facem o baie relaxantă, să dansăm cu muzica la maxim, să ne luăm timp în cuplu, să pictăm, etc. Și să le facem, nu să amânăm, nici măcar pe motiv că nu avem timp, oricât de ocupați am fi!

Asta presupune puțină organizare, dar cu planificare și conștientizare că e nevoie să facem asta, putem aduce echilibrul întregii familii! În al doilea rând, dacă simțim că reacționăm urât în repetate rânduri, față de copii, să căutăm ajutor specializat. Un consilier, psiholog, terapeut, orice specialist cu care rezonăm, pentru că, de multe ori, e nevoie de cineva care să ne fie ghid în călătoria noastră interioară! În multe cazuri e nevoie să recunoaștem că avem nevoie de ajutor, chiar dacă e greu să facem asta! În al treilea rând, să fim blânzi cu noi înșine! Că facem doar ceea ce putem! Dacă am putea mai mult, am face.

Ce atitudine pot să învăt eu de la copilul meu?

Cred că putem învăța din entuziasmul lor! Entuziasmul unui nou început! Putem să ne conectăm la el și să-l aducem și în situațiile în care nu suntem entuziasmați sau nu putem să privim cu entuziasm lucrurile!

Cred că mai putem învăța bucuria trăirii fiecărei clipe. Chiar dacă nu se mai pot bucura de vară, de soare, de mare, de timp liber suficient, găsesc bucurii în excursii pe munte, în culorile magnifice ale toamnei, în joaca din pauzele de la școală, în interacțiunea cu prietenii, în fructele aromate! Sunt maeștri ai trăirii clipei prezente!

 

Interviu publicat si pe www.thewoman.ro/la sectiunea Parenting:   

https://thewoman.ro/a-inceput-scoala-cine-are-grija-de-parinti/?fbclid=IwAR3bgc_BnhCo67zn6G1raGUm-3J8WMnnMl1RyqST5X9xttDHO02f-bFZqdY

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*
Website