Globularia.EU sau Academia Română de Imagine și Imaginar Educațional este o instituție care promovează educația, în sens larg, și rolul formator al businessurilor, indiferent de domeniu. Astăzi vă aducem în față un model de business care oferă servicii și consultanță, considerând că a-ți educa clienții înseamnă să îți întemeiezi afacerea în valori de loialitate și calitate. Clienții fideli sunt dispuși să investească în domeniul Beauty@Wellness pentru ca au o bună cunoaștere a produsului și a ceea ce oferă. Cu cât rolul de întâmpinare se bazează pe consultanță și se înțelege rolul transformator al accesului la informații, cu atât te poți concentra mai mult pe nevoile reale ale clientului, și cu atât mai mult ai șanse ca el să devină imaginea ta. 

ForEveryBeauty Studio (11)

Forevery Lory (8) 

  1. Pentru profesioniștii care iau contact frecvent cu Academia Română de Imagine și Imaginar Educațional, te rog să ne spui povestea ta.

Salutări, numele meu este Adriana Negrea, cei dragi îmi spun Lory. Am 34 de ani, sunt căsătorită cu un om minunat (Marius), am așa de mulți prieteni/prietene care mai de care mai minunați/minunate și de mică am fost o persoană extrem de curioasă, creativă, inovativă, empatică și pasionată să învăț lucruri noi.

Îmi place mult să contribui la activități care aduc valoare, să citesc, să călătoresc și, mai ales, să râd, îmi place foarte mult să râd, să îmi sărbătoresc aniversările alături de cei dragi și, de ceva timp, sunt foarte focusată pe a adopta un stil de viață sănătos și echilibrat, care e o mare provocare. Dar mantra mea e că odată ce știu ce am de făcut, mă documentez (citesc sau vizualizez webminarii), mă organizez, pun pe hârtie, mă disciplinez și încep să fac puțin câte puțin, important e să nu las haosul să ia stăpânire pe programul meu. Îmi amintesc cum încă din gimnaziu știam din start ce vreau să fac, și mereu le spuneam părinților să mă susțină într-o anumită direcție, și am fost extrem de norocoasă că m-au lăsat să încerc, să greșesc, să învăț și să o iau de la capăt cu și mai mare dedicare și perseverență. Eram timidă și uneori nu aveam încredere în mine, dar dorința de a persevera și a evolua, m-au ajutat să le depășesc și să nu le las să mă controleze. Am învățat că a fi vulnerabil face parte din viață și cel mai important e să știm să ne păstrăm optimismul și pozitivismul.

Din punct de vedere profesional am terminat liceul Sincai, profilul socio-uman bilingv engleză, apoi m-am direcționat către latura economică, absolvind Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, completând-o cu un master în administrarea și dezvoltarea afacerilor. Eram foarte dedicată învățării și visam cum o să cresc mare și o să-mi împlinesc visele, în timp intervenind și nevoia de a deveni independentă, de a-mi construi propriul drum în viață. Visam să devin o adevărată Business Lady, să am o carieră de succes. Sunt mândră să spun că așa și e, am început cu un Career Academy și apoi, cu angajarea în compania în care lucrez și acum, imediat se împlinesc 12 ani. Am început de la a fi persoana care înregistra facturi în sistem, la consultant pe îmbunătățirea, optimizarea și automatizarea proceselor financiar/contabile și pot să spun că sunt un fel de Hybrid, pentru că acopăr diverse roluri, cu terminologii specifice în acest domeniu: Project Manager, Change Manager, Stakeholder Manager, Lean Six Sigma Expert, Accounts Payable Expert, Global Process Owner, într-un cuvânt mă adaptez încontinuu nevoii proiectelor pe care sunt desemnată. O carieră minunată și țin să mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să cresc de-a lungul timpului.

Forevery Lory (1) Forevery Lory (3) Forevery Lory (34)

2. Știu că ai o afacere și că ea poate educa, în sens larg, oamenii. Cum poți aduce schimbare și progres în nișa în care activezi?

Da, afacerea mea de suflet, salonul de cosmetică și tratamente faciale complexe Forevery Beauty Studio. Totul a început de la faptul că pe lângă carieră, pe care cu drag am clădit-o, a apărut nevoia arzătoare să construiesc ceva al meu, să testez pe pielea mea ce înseamnă cu adevărat a fi antreprenor, dar mai ales să creez o afacere nu doar pentru a genera profit, ci să fie acel loc unde clientele noastre vin cu drag, unde exact cum spune motto-ul nostru: “Be your own kind of beautiful, any day, every day”, frumusețea e a fiecăruia în parte, în orice zi, în fiecare zi.

De la bun început m-am documentat ce înseamnă domeniul Beauty & Wellness, și trebuie să recunosc că nu știam decât foarte puțin, dar am învățat pas cu pas. Prin construirea de relații cu persoane din domeniu, am luat decizii orientate în primul rând pe experiența clientelor noastre, de la locație, servicii, prețuri, dar mai ales calitatea și eficiența produselor pe care le folosim, a durat cred că 3 luni de zile, până să alegem care sunt cele mai potrivite branduri pe care să le folosim în salonul nostru. Și sunt mândră să spun că am ales bine, feedback-ul este unul foarte bun, iar noi nu suntem doar un salon de cosmetică, suntem locul în care a avea grijă de pielea ta înseamnă totul.

Forevery Lory (2) Forevery Lory (4) Forevery Lory (7) Forevery Lory (61)

3. Care a fost experiența personală și spirituală, autentică și unică, ce a generat noutate în viața ta profesională?

Din punct de vedere profesional mi s-a întâmplat de foarte multe ori să am impresia că este cel mai nasol moment care se putea întâmpla, dar de fiecare dată am fost direcționată pe traseul care m-a ajutat cel mai mult să cresc și să mă dezvolt.

Referitor la afacerea mea, am întâmpinat foarte multe piedici și descurajări și nu a fost deloc ușor, dar am făcut tot ceea ce a ținut de mine,  mi-am făcut propria introspecție, am plâns și m-am descărcat dacă am simțit nevoia, și apoi m-am ridicat și am pus mâna pe telefon și am discutat cu acea persoană care îmi poate da un sfat în cunoștință de cauză, care nu mă lasă să mă dărâm și care mă ajută punctual să pun strategia și planul de acțiune pe hârtie. Și vreau să-i mulțumesc în mod special uneia dintre cele mai bune prietene ale mele și business mentor-ul meu, Mariana Ruscan, ea este pentru mine al 3-lea ochi în cele mai grele momente ca și antreprenor, și sunt extrem de norocoasă că am avut ocazia să o am alături.

Și am mai învățat un lucru, ceea ce nu mă omoară, mă face să devin și mai puternică, iar optimismul și pozitivismul nu mă lasă să renunț, odată ce am un vis, merg până la capăt.

2 Forevery Lory (24) Forevery Lory (105) ForEveryBeauty Studio (5) ForEveryBeauty Studio (7) ForEveryBeauty Studio (20)

4. Are businessul tău niște concepte solide și un imaginar sănătos de bune practici educative? Care sunt acestea?

Da, tocmai asta ne diferențiază, din punctul meu de vedere, față de alte saloane de înfrumusețare, deoarece Forevery Beauty Studio merge pe ideea de Self Awareness, încredere în sine, educație a clientelor noastre referitor la rutina de îngrijire a tenului, alimentație, hidratare, tot ceea ce provoacă dezechilibru și duc la probleme ale tenului, și aici vine draga noastră cosmeticiană Ramona, construind acea relație și ambient relaxant în care nu doar oferim servicii de înfrumusețare, ci un cadru ideal pentru a se redescoperi, a uita de tot ceea ce le apasă, de toate problemele, dar, cel mai important, să înțeleagă ce au de făcut dincolo de ușa salonului.

Așa că vă așteptăm cu drag să ne vizitați, o să aveți parte de o experiență naturală, autentică și personalizată, bineînțeles după ce trece situația de urgență, dar până atunci am pregătit multe surprize.

https://m.facebook.com/ForeveryBeautyStudio/

2 Forevery Lory (106) Forevery Lory (111)

ForEveryBeauty Studio (48)ForEveryBeauty Studio (3) ForEveryBeauty Studio (45)

 5. Pe principiul că tot ceea ce ne imaginăm înfluențează realitatea, ce proiectează constant imaginația ta asupra viitorului și cum “se vede” în tot ce ești și ce faci?

             Ceea ce îmi stimulează încontinuu imaginația și spiritul creativ este faptul că de mic copil am fost visătoare, mi-am dorit să evoluez, să am o familie, să am o carieră și o afacere de succes și să pot să aduc cât mai multă valoare în tot ceea ce fac.

             Tocmai ideea de evoluție mă face să perseverez încontinuu, mă adaptez și mă resetez dacă trebuie în funcție de conjunctură, și, evident, nu am deloc timp să mă plictisesc, sunt atât de multe de făcut și avem o singură viață la dispoziție și vreau să las în urma mea experiențe care să inspire și să stimuleze, de ce nu, și pe alții să crească și să persevereze.

Forevery Lory (6)

ForEveryBeauty Studio (14) 

Interviu realizat de: Florina Russu, Președintele Academiei Române de Imagine și Imaginar Educațional 

Câmpul cunoașterii umane se lărgește foarte mult. Dacă s-a vorbit mult despre efectele imaginii asupra realității, cred că e timpul să se cerceteze și să sondăm efectele imaginarului din spatele imaginii care dezvoltă realități, a imaginației noastre creative în business. Spre deosebire de gândire și memorie, imaginarul construiește noi realități și schimbă la modul cel mai rapid cu putință toate activitățile omului, dacă este exersată!

loryb

Credit foto: http://www.florinarussu.ro  Forevery Beauty Studio, 1 Year Anniversary 

REZERVĂRI/CONTACT:  Forevery Beauty Studio 

https://www.facebook.com/ForeveryBeautyStudio/

 

 

 

1 thought on “Adriana Negrea-Forevery Beauty Studio-Educă-ți clienții pentru a avea un business de succes!

  1. Frumoasa poveste Felicitări pt determinare și implicarea educației în domeniul frumuseții! Mult succes și inspirație, fetelor!

Leave a Reply to Florentina Stan Cancel reply

Your email address will not be published.