INTERVIU-DANA CU POVEŞTI 

de Florina Russu-President of the GLOBULARIA-GLOBAL EDUPRENEURS ACADEMY-www.globularia.eu

                      dana citind

Dana, bine ai venit în seria de interviuri dedicate figurilor publice celebre din țară, a afacerilor educative din Academia GLOBULARIA, PRIMA ACADEMIE A EDUPRENORILOR din România.

Viziunea GLOBULARIA este să ofere educație vizuală promotorilor educaționali (şcoli, universități, familii, persoane publice, companii), prin filme, texte personalizate şi imagine film profesionistă, pentru o stare de bine autentică şi pozitivă în procesele de învățare survenite de-a lungul poveştii lor antreprenoriale.

Considerăm că înainte de a ne interesa ce învață copiii noştri, cum învață copiii noştri, am putea începe orice proiect educațional de la întrebarea: “Ce, cum şi cât îşi poate imagina copilul nostru?” Iar GLOBULARIA-GLOBAL EDUPRENEURS ACADEMY are ca misiune aducerea imaginației pe piață printr-un CONTENT VIZUAL SĂNĂTOS, UN IMAGINAR POZITIV şi în educație (spații noi de învățare, imagine artistică în filmele şi fotografiile proiectelor care investesc în educație vizionară, webinarii, cursuri şi cărți de imaginar care pot ghida orice proiect spre inovație, prin consiliere vizuală şi creare de concepte noi pentru o reconstrucție a imaginarului contemporan în aliniament cu globalizarea şi hipertehnologizarea artelor vizuale din domeniul publicității.

 

  1. Pentru profesioniștii care iau contact frecvent cu Academia Română de Imagine și Imaginar Educațional, te rog să ne spui povestea ta și a afacerii tale.

 

   Mă numesc Dana Ryffel și sunt consilier școlar în Cluj-Napoca de 9 ani de zile, absolventă a facultății de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai și a masterului ”Consiliere în școală: dezvoltare și sănătate mintală”. Iubesc lucrul cu copiii, indiferent dacă vorbim despre grădiniță sau școală, dar consider că vârsta care mi se potrivește cel mai bine este cea preșcolară deoarece în această etapă copiii au o imaginație debordantă, cred în personaje magice și iubesc poveștile la fel de mult ca mine. Încă de la începuturile mele în grădinița unde am lucrat, mi-am dorit să mă axez pe prevenția tulburărilor de comportament, mai degrabă decât pe intervenție și am descoperit că pot să fac asta cu succes prin intermediul poveștilor terapeutice. Astfel, am încheiat parteneriate educaționale cu grupele mijlocii și mari și am început să citesc copiilor săptămânal povești raționale axate pe dezvoltarea socio-emoțională. Am făcut asta cu multă pasiune în fiecare an și am fost încântată să văd efectele pozitive ale poveștilor asupra copiilor, inclusiv încântarea lor când mă prezentau părinților drept ”Dana cu povești”.

   Odată cu începerea pandemiei și a izolării din Martie 2020, nu am mai putut continua demersul normal al parteneriatelor cu povești, astfel încât am decis să îmi continui activitatea în online. Așa a luat naștere canalul de Youtube ”Dana cu povești” unde, după ce am primit acceptul editurilor, am început să citesc copiilor povești de calitate cu mesaj valoros și continui să fac asta chiar și acum, după un an și jumătate.

   Între timp, după citirea multor povești scrise de alții, am realizat că vreau să scriu și eu povești și, la îndemnul unei prietene dragi, în decembrie 2020 am publicat prima mea carte pentru copii, ”10 visătoare” care a avut mare succes la public, motiv pentru care anul acesta am publicat două cărți noi: ”10 visători” și ghidul ”Calendarul de Advent sau Cum să creezi un decembrie de neuitat pentru copiii tăi”.

  1. Știu că businessul tău poate educa, în sens larg, oameni și copii. Cum poți aduce schimbare și progres în nișa în care activezi?

dana

   Consider că formarea mea ca psiholog școlar și experiența din domeniu oferă încredere celor care decid să urmărească poveștile citite de mine pe Youtube sau să îmi cumpere cărțile. Tocmai de aceea, îmi doresc să folosesc acest detaliu personal pentru a educa părinții din România în alegerea unor cărți de calitate pentru copiii lor și implicit să încurajez lectura pentru a crește copii inteligenți emoțional, empatici și toleranți. Societatea noastră are nevoie de copii cărora li se citesc povești, care ajung la rândul lor cititori cu imaginație și dorință de schimbare. Dar înainte de toate, schimbarea vine de la noi, adulții din viața lor care le suntem exemplu, iar eu doresc să fiu un exemplu prin oferirea de materiale de calitate, atât citite pe Youtube, cât și scrise de mine.

 

  1. Care a fost experiența personală și spirituală, autentică și unică, ce a generat noutate în viața ta profesională? Când ai accesat “al treilea ochi” în business?

 

   Experiența de căpătâi care a generat o schimbare majoră în viața mea a fost și este pandemia de coronavirus. Fără aceasta, nu aș fi avut curaj să încep un canal de Youtube, darmite să scriu cărți pentru copii. Așadar, este un exemplu tipic al zicalei ”nevoia te învață”, dar în cazul meu a fost mai mult de atât. Această pandemie mi-a dat curaj și idei să fac ceea ce mi-aș fi dorit demult, dar nu știam cum.

 

  1. Care sunt conceptele solide și imaginarul sănătos de bune practici educative pe care le promovezi?

cover articol

   Conceptul de bază după care mă ghidez în alegerea poveștilor pe care le citesc pe Youtube, cât și în scrierea cărților mele este ”inteligența emoțională”, iar subtemele pe care le promovez prin intermediul poveștilor sunt mai ales ”recunoașterea și autoreglarea emoțională”, ”empatia”, ”cooperarea” și ”gândirea critică”. De ce pun accent atât de mult pe acest concept al inteligenței emoționale? Pentru că ar fi indicat să creștem copii inteligenți emoțional mai degrabă decât cu un IQ ridicat deoarece s-a dovedit științific că inteligența emoțională e în strânsă legătură cu fericirea, ori toată lumea vrea să fie fericit, nu-i așa?

 

  1. Pe principiul că tot ceea ce ne imaginăm influențează realitatea, ce proiectează constant imaginația ta asupra viitorului și cum crezi tu că “se vede” în exterior tot ce ești și ce faci prin produsele care ajung în casele și inimile oamenilor?

dana cu povesti logo

   Aleg cu mare grijă și sunt foarte entuziasmată de fiecare poveste pe care o citesc pe Youtube și sunt convinsă că asta se vede dinafară, iar în ceea ce privește prima mea carte pentru copii publicată anul trecut, faptul că am reușit să epuizez stocul în 2 săptămâni spune multe, mai ales pentru o carte publicată în regie proprie, nu printr-o editură.

   Imaginația mea e la fel de zburdalnică ca și a copiilor, așa că mă văd scriind multe cărți pentru copii de acum încolo și îmi doresc să îmi împlinesc și visul de a face traininguri pentru părinți prin care să-i învăț cum să-și educe copiii pentru a forma un atașament securizant și a crește copii inteligenți emoțional și fericiți.

Succes! Mă onorează nespus colaborarea noastră, Dana! Bine ai ajuns în galeria oamenilor care investesc în educație!

Adaug aici episodul preferat, de toamnă, al copiilor noștri: 

https://www.youtube.com/watch?v=1Zut5otOrvo

 

Interviu realizat de Florina Russu-GLOBAL EDUPRENEUR pentru GLOBULARIA-GLOBAL EDUPRENEURS ACADEMY 

page-4

VISION MISSION

Două întrebări m-au preocupat mereu:

“Ce-ar fi dacă fiecare profesor ar fi şi propriul său antreprenor?”

“Ce-ar fi dacă mediul business ar fi şi un metodist mai bun, nu doar un autodidact competent?”

Experiența mea şi expertiza profesională răspunde la ele prin proiectele active prezentate mai sus şi dezvoltă resurse de calitate pentru destinații de învățare diverse. Împreună, citind aceste rânduri, vom face recunoaşterea profilului unui Eduprenor de succes. Prin dezvăluirea transferurilor de bune practici între mediul de Business şi cel educațional, vom identifica împreună portretul antreprenorilor de mâine. Cel mai interesant şi mai practic punct al acestui site vă va dezvălui metode vizuale de învățare bazate pe un imaginar sănătos şi actual, menit să vindece “boli” de sezon ale imaginarului colectiv preconceput.

services

Viziunea GLOBULARIA este să ofere educație vizuală promotorilor educaționali (şcoli, universități, familii, persoane publice, companii), prin producții media, film, texte personalizate şi fotografie profesionistă, pentru o stare de bine autentică şi pozitivă în procesele de învățare survenite de-a lungul poveştii lor antreprenoriale.

Cover lat

Considerăm că înainte de a ne interesa ce învață copiii noştri, cum învață copiii noştri, am putea începe orice proiect educațional de la întrebarea: “Ce, cum şi cât îşi poate imagina copilul nostru?” Iar GLOBULARIA-GLOBAL EDUPRENEURS ACADEMY are ca misiune aducea imaginației pe piață printr-un CONTENT VIZUAL SĂNĂTOS, UN IMAGINAR POZITIV şi în educație (spații noi de învățare, imagine artistică în filmele şi fotografiile proiectelor care investesc în educație vizionară, webinarii, cursuri şi cărți de imaginar care pot ghida orice proiect spre inovație, prin consiliere vizuală şi creare de concepte noi pentru o reconstrucție a imaginarului contemporan în aliniament cu globalizarea şi hipertehnologizarea artelor vizuale din domeniul publicității.

Untitled design (1)

Vă invit să citiți și alte interviuri minunate dedicate proiectelor din educație, aici:

Bianca Bioșa- EvoCariera GLOBULARIA. Managementul carierei și viitorului muncii.

ROXANA DOMNICA-MORE GLOBAL NETWORKING

LAURA IVINIŞ-BLOGGER Dialoguri Sincere-INTERVIU GLOBULARIA

ReImagine Education-MĂDĂLINA HODOROG-Trainer. Consultant GLOBULARIA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *