LAURA IVINIŞ -BLOGGER-Dialoguri Sincere

 Academia GLOBULARIA-Academia EDUprenorilor din România, este o instituție de educație vizuală ce se adresează promotorilor educaționali (şcoli, universități, familii, persoane publice, companii). Înainte de a ne interesa ce învață copiii noştri, cum învață copiii noştri, am putea începe orice proiect educațional de la întrebarea: “Ce, cum şi cât îşi poate imagina copilul nostru?” Iar GLOBULARIA aduce pe piață cărți noi, webinarii speciale, spații noi de învățare, imagine artistică în filmele şi fotografiile proiectelor care investesc în educație vizionară şi enciclopedii de imaginar care pot ghida orice proiect cu mesaj educativ GLOBAL spre un imaginar sănătos contemporan. 

Te rog să te prezinți şi tu publicului cititor!

    Salutare! Eu sunt Laura Iviniș, o tipă de 37 de ani, mămică, soție, marketing manager, voluntar în asociații, fan al cărților pentru copii, pasionată de scris. Și nu întâmplător am lăsat acest ultim atribut la capătul frazei, întrucât de curând mi-am găsit vocea aceea care mă îndeamnă să pun pe foaie sentimente, trăiri, experiențe, lucruri care mă schimbă, mă țin pe linia de plutire, ori care mă determină să fiu o versiune mai bună a mea pentru mine și cei din jur. În special pentru copilul meu, întrucât pot spune cu sinceritate că acesta a fost vectorul ce m-a determinat să pornesc pe calea dezvoltării personale.

            După mulți ani de rătăciri în alții, această ipostază de creator de conținut m-a dus înapoi la mine, cu visurile și planurile mele exagerat de îndrăznețe și insuficient de exersate. Așa că am decis să îmi dau o șansă mie, exact cum m-am găsit. Am îndrăznit să-mi permit să fiu vulnerabilă și să îmi folosesc creativitatea altfel decât am făcut-o până atunci. Să scriu despre mine și să exprim versiunea mea de adevăr în legătură cu starea de bine personală și cum influențează ea relațiile în special cu cei mici, dar și cu soțul, familia extinsă, prietenii, serviciul, comunitatea ori societatea în general.

laura 4

            Așa s-a născut blogul www.dialogurisincere.ro, un loc unde am ales să pun susținut bucățele de informații, gânduri și experiențe ce m-au construit și prin care mă descopăr în fiecare zi. Blogul a devenit terapia mea, în care găsesc răgaz și inspirație, unde sunt eu cu mine. Însă la fel de bine, poate fi locul tuturor celor ce, fie ca părinți ori ca adulți responsabili ce caută să crească prin ei copii buni, fericiți și împliniți, decid să deschidă calea dialogurilor sincere atât cu ei înșiși, cât și cu cei din jur. 

  1. Știu că poziția ta, domeniul în care activezi poate educa, în sens larg, oameni și copii. Cum poți aduce schimbare și progres în nișa în care activezi?

     Militez mult în a ne asuma să schimbăm narațiunea parentală astfel încât să nu mai fie vorba doar de creșterea copiilor noștri, ci să devenim conștienți de nevoia de a crește și noi. Cred sincer că aceasta e singura cale prin care am putea realmente schimba tipare comportamentale ce ne împiedică a fi părinții de care au nevoie copiii noștri.

            Cu toții prefigurăm un viitor împlinit pentru ei, în care să ajungă fericiți și bine cu ei și cu cei din jur. Însă pierdem din vedere faptul că noi, modele cele mai relevante pentru ei, s-ar putea să nu ne simțim pe deplin fericiți și împliniți în propriile vieți. Putem, oare, atunci educa în ei acele aptitudini necesare pentru a deveni cea mai bună variantă a lor, dacă nici noi nu le stăpânim? Probabil că nu. Tocmai de aceea, consider că intenția de a fi părinți buni vine cu responsabilitatea de a crește împreună. De a îi trata pe copii cu  iubire necondiționată, respect și empatie, dar și de a învăța să manifestăm aceeași iubire necondiționată, respect și empatie spre noi înșine.

            În sensul acesta, articolele de pe www.dialogurisincere.ro caută să aducă lumină și relaționare în multe situații în care se regăsesc probabil mare parte dintre părinți. Ne vindecăm în relații și poate printre cele mai reconfortante gânduri sunt acelea că nu suntem singuri în lupta noastră. Că nu suntem singurii cu defecte, fără echilibru interior, dezorganizați, temători. Că pot fi găsite soluții în cele mai întunecate scenarii, atunci când prindem curaj să ne căutăm răspunsuri. Dar mai ales, atunci când ne punem întrebări.

laura 2         La rândul meu, pornind pe calea dialogului sincer și însemnat,  am îndrăznit să mut focusul de a găsi rezolvări la probleme dinspre exterior, spre mine. După o perioadă dificilă, pavată cu oboseală cruntă, frustrare, tristețe și veșnică nemulțumire în goana mea de a fi un părinte perfect, am ajuns să înțeleg că alerg după himere. Că mama perfectă nu există, ci există doar mama iubitoare, bună, deschisă, mama care greșește, care e fermă, empatică, reală și atentă la nevoile ei și ale copilului/copiilor ei. Iar pentru a avea șansa să fiu varianta mea de părinte bun, era necesar întâi să mă privesc onest în toate ipostazele mele, să caut să vindec, să înțeleg și să mă accept.

             Punându-mi întrebări, răspunsurile nu au întârziat să apară și după ce am dat jos toate „straturile” ce erau până atunci blocate din cauza perspectivei eronate, am realizat că de fapt lumea nu era așa îngrozitoare precum o simțeam a fi. Că neascultarea copilului nu era despre mine și că e și el un mic om cu dorințe, sentimente și interese; că soțul nu îmi e inamic, că familia nu judecă deciziile mele. 

            Ușor nu a fost și deloc confortabil, întrucât a fost și e în continuare nevoie de multă muncă. Însă în tot procesul meu, am înțeles cât de important e să găsești sprijin pe parcurs. Tocmai de aceea, prin intermediul articolele și interviurile de pe blog, aspir să ofer pe cât posibil conținut relevant, atât de necesar celor ce decid să deschidă calea spre propriile dialoguri sincere.

            Chiar cred că cele mai bune oportunități de dezvoltare personală ni le oferă indirect copiii noștri. Cresc ei, dar creștem și noi alături de ei în fiecare zi în care ne propunem să le fim părinți mai buni. Cu exercițiu și stăpânire de sine, cu înțelegerea de bază a funcționalității creierului atât în cazul nostru ca adulți, dar și în cazul copiilor și având mereu în perspectivă acele atribute de părinți buni, cred că putem internaliza noi tipare comportamentale.

            Avem înăuntru puterea de a deveni cea mai bună variantă a noastră pentru noi și pentru copiii noștri. Mai departe, angajamentul e și el o alegere. Poate cea mai importantă în relația cu cei mici.

 

  1. GLOBULARIA are ca slogan “Accesează al treilea ochi!”, pentru a aduce, pe lângă palierul realității, al dezvoltării personale şi inputul valoric, intuitiv, foarte important în viața antreprenorială din educație.
    Care a fost experiența personală și spirituală, autentică și unică, ce a generat noutate în viața ta? Când ai accesat “al treilea ochi” în proiectul tău de suflet!

laura 9

 În mod clar, pentru mine, experiența de a fi mama copilului meu a adus cele mai multe transformări. Acum dacă e să mă uit în urmă, deși fiica mea are doar 6 ani, simt că nu mai pot creiona cu exactitate o imagine clară a mea despre cum eram înainte. Sigur, fără a exagera, întrucât trăsăturile de personalitate au rămas aceleași, chiar și valorile, deși în era pre-mămicie nu știam foarte multe despre acest capitol și cât de mult ne influențează el obiectivele, credințele și alegerile pe care le facem.

            Cu toate că mereu am fost o persoană responsabilă, perfecționistă, independentă, hotărâtă și întreprinzătoare, abia în momentul în care am aflat că voi avea un copil am înțeles că de fapt întreaga mea scală de priorități avea să se schimbe. Și oare mi-a plăcut această conștientizare a situației de fapt? Nu prea! Am realizat atunci cu egoism și superficialitate că nimic din viața mea de până atunci nu putea continua în același ritm și multe aveau să se schimbe fără ca eu să mă pot opune.

GLOBULARIA 2

            A fi mamă nu a fost neapărat o prioritate, deși proiectam undeva, ca orice adult ce nu are copii, o familie ideală, în care fiecare e fericit, separat și împreună. Însă copilul a venit și odată cu el a început și lupta mea pentru a fi o mamă perfectă. Dacă acesta era noul atribut cu care trebuia să mă obișnuiesc, simțeam că ar fi cazul să fac din mămicie un scop al vieții, ce să îmi aducă cel puțin la fel de multă mulțumire personală precum îmi aduceau toate celelalte activități pe care le făceam înainte și acum ieșeau din schemă.

            Desigur, din fericire, între timp am înțeles că mama perfectă nu există. Însă până să aflu acest adevăr, lungă a fost frământarea personală. Intram într-un nou capitol al vieții despre care habar nu aveam cum se gestionează. Așadar, pentru a suplini calități pe care nu simțeam că le aveam, am început o frenetică încrâncenare de a acumula cât mai multe cunoștințe legate de buna creștere a copiilor. De fapt, testam haotic tehnici de parenting, ascultam sfaturi mai mult sau mai puțin avizate și bifam frustrare după frustrare văzând că în situația mea nimic nu părea să funcționeze.

            Abia mult mai târziu am înțeles că problema era în așteptările mele exagerate de la copil, de la soț, familie și cei din jur. Așteptam să văd schimbări în ei, aplicând diverse tehnici, în loc să caut să mă schimb eu, mă supăram exagerat și dădeam vina pe ei, mi se părea că eu fac tot efortul din lume și ei nu fac nimic.

            Citeam printre rânduri că pentru a crește un copil fericit și liniștit, în primul rând părintele trebuie să fie fericit și liniștit, citeam printre rânduri și nu conștientizam că eu trebuie să fiu în primul rând bine cu mine, pentru ca mai apoi să pot fi bine cu copilul meu, cu cei din jur. Că cei mici chiar învață prin puterea exemplului, că sunt bureți ce absorb stările noastre și că lupta e pierdută din start în a crește copii liniștiți și fericiți atunci când părinții nu sunt bine cu ei înșiși.Siglaglobularia cu priza

            În familie îmi preluasem eu rolul suprem de a fi părinte implicat și responsabil absolut de fericirea copilului, deși nu îmi ceruse nimeni aceasta. Poziția relaxată și liniștită a soțului venea să îmi confirme în mintea mea obligația de a duce eu ștafeta părintelui ce se jertfește în favoarea bunăstării copilului. Și deși nu aveam rezultate, continuam să caut vina în ei. Îmi era mult mai comod așa, eu procedam ”ca la carte”. Deși săream cel mai important aspect, acela de a mă asigura că în primul rând eu sunt bine cu mine.

            Salvarea a venit ulterior de la cel mai apropiat om mie. Chinuit de eșecuri personale, probleme și griji ce nu păreau a avea rezolvare, epuizându-și încercările de rezolvare în alții, a luat calea vindecării căutând soluția în propria persoană. Autodidact și cu ajutor de specialitate, a învățat să intre în dialog cu el însuși, să fie sincer și să îți ofere răspunsuri la cele mai grele întrebări.

Astfel, a reușit să vindece multe dintre probleme, iar întrucât mereu am căutat să am conversații însemnate cu cei apropiați, discuțiile noastre sincere au început să deschidă casete de dialog în mine, înțelegând cu adevărat nevoia de a fi bine din interior spre exterior.

            Am învățat alături de ”omul meu” că e perfect în regulă să o dai în bară uneori, atât timp cât greșelile sunt asumate și devin oportunități de învățare. Astfel că am pornit prin descoperirile lui, să caut să descopăr în mine. Am învățat că e fundamental să fiu atentă la mine și să îmi urmăresc limitele dincolo de care încetez să mai funcționez bine. În plus, am învățat să fiu jucător, dar și observator în relațiile cu cei din jur, întrucât de cele mai multe ori ei sunt oglinda mea, iar atunci când simt că ceva nu merge oricât efort aparent aș depune, îmi amintesc să mă întorc mereu la mine.

 

  1. Care sunt conceptele solide, valorile pe care le promovezi și cum transmiți vizual celor din preajma ta un imaginar sănătos de bune practici?       laura 3

Dincolo de valorile ce țin de aspirația de a fi un părinte bun și de a fi bine cu tine, consider că orice imaginar sănătos de bune practici ar trebui să aibă în vedere valoarea dialogului sincer. Omul în sine e o ființă socială, ce caută companie și funcționează cel mai bine în grup. Oamenii vorbesc pentru a descrie ceva, pentru a exprima ceva sau pentru a primi o reacție. Prin urmare, comunicarea nu este doar un schimb de informații faptic, ci ea conectează oamenii la nivel social prin diferite limbaje, dintre care cu precădere cel mai elocvent mod de comunicare rămâne dialogul.   De fapt, discuțiile directe între două sau mai multe persoane în care cineva este transmițător și cineva receptor și invers, prin schimb de replici, vin să valideze întreaga noastră existență.

Și uite așa, dintr-o dată, presiunea insuficient conștientizată asupra dialogului plutește în aer, între modul în care este transmis mesajul și modul în care este receptat și invers. La mijloc apar diverse întrebări: e livrată corect informația? Oare exprimă tot ce e de transmis? Oare e avut în vedere nivelul de înțelegere al celuilalt? Oare se cunosc așteptările lui? Oare e interpretat just contextul în care se găsește celălalt?

            Din păcate însă foarte multe aspecte rămân neobservate în viața de zi cu zi și personajele dialogului tind să aibă în vedere doar propria perspectivă asupra mesajului trimis ori primit în dialog. Tocmai de aceea, de mult prea multe ori discuțiile directe stârnesc frustrări ori rămân impersonale, neîndeplinindu-și scopul, chiar și între oameni apropiați. Cu atât mai mult în relația părinte-copil, unde dialogul în loc să aducă armonie și înțelegere, sfârșește de cele mai multe ori prin discuții aprinse și la final, impunerea cu forța a uneia dintre opinii.

            Ce e de făcut? Tind să cred că e nevoie ca dialogul să fie exersat în primul rând cu noi înșine. Și nu, nu vorbesc despre acel monolog desuet pe care îl avem mereu în gând în relație cu noi. Vorbesc despre dialog în adevăratul sens al cuvântului, prin intermediul căruia ne schimbăm vocea interioară obișnuită, cu una ce are puterea de a vedea lucrurile dintr-o nouă perspectivă.

            Astfel, am putea învăța să punem în dialog versiuni ale noastre ce ne acordă timp să fim atenți la subiecte de discuții ce apar în interior. Să ne punem întrebări despre lucruri care par să ne deranjeze mai mult decât ar trebui, să ne găsim valorile și să ne oferim răspunsuri în concordanță cu ele. Posibil ca atunci când ajungem să ne simțim mulțumiți cu dialogul intra-personal să putem întreține cu adevărat dialoguri interpersonale valoroase pentru fiecare. Împlinirea nu e întâmplătoare, ea vine din alegeri vindecătoare. Iar valoarea pe care decidem să i-o acordăm dialogului sincer e una dintre ele.

 

  1. Pe principiul că tot ceea ce ne imaginăm influențează realitatea, ce proiectează constant imaginația ta, proiectele tale, asupra viitorului și cum “se vede” în tot ce faci?

       Cred cu tărie că modul în care ne proiectăm propria realitate ajunge să ne influențeze mai mult decât suntem dispuși să conștientizăm. Și de multe ori cădem în capcana unor vieți mediocre, deși suntem în stare de mult mai mult. Consider că e o alegere personală în a decide cât de mult ne punem amprenta în viața celor din jur și cât în propria viață.

laura 7

            Unde, din păcate, fără un imaginar solid, cu o traiectorie și obiective specifice, ajungem în postura în care simțim că noi nu mai contăm nici măcar pentru noi înșine. Unde cu un nivel scăzut de stimă de sine, ajungem să ne pierdem în alții, să ne pierdem identitatea și devenim „prelungiri” ale celor din jur, de care ne “lipim” intenționat sau nu. Iar cea mai mare problemă, cred eu, e aceea că noi, în lipsa celorlalți, nu ne mai găsim utilitatea și valoarea personală. Și încetăm să mai visăm frumos, să ne imaginăm o realitate pentru care merită să luptăm, în care să se simțim fericiți.
            Tindem să ne mulțumim cu puțin, să ne ”hrănim” din fericirea celorlalți și în plus, ni se pare că suntem chiar buni creștini atunci când ne jertfim pentru ceilalți. Aceasta până când, într-o zi ne trezim goi pe dinăutru și lipsiți total de imaginație, după mult prea multă renunțare la propria persoană în favoarea celorlalți.

            Am experimentat și eu astfel de rătăciri; am rămas în relații pentru a nu dezamăgi, din comoditate, ori din teamă de ceva nou și de fiecare dată norocul meu a fost că soarta a făcut mai mulți pași decât am făcut eu în a-mi schimba direcția. Abia după ce am devenit mamă, când pierderea mea în copil a fost mai dureroasă, am deschis suficient ochii încât să înțeleg că e nevoie să mă prețuiesc eu, ca să pot spera ulterior, să cresc prin mine un copil ce să se prețuiască în primul rând pe sine. Ca să-l învăț că el contează, trebuia să-i arăt că și eu contez. Că înainte să mă aprecieze alții, trebuie să mă apreciez singură.

            De atunci, imaginația mea a prins aripi și mi-a dat voie să mă descopăr într-o ipostază spre care nu am fost niciodată pregătită suficient să mă îndrept. Iar după o lungă perioadă în care am luptat în diverse fronturi în care am crezut, am ales să lupt pentru mine. Să-mi dovedesc că într-adevăr cred în mine. Că pot și știu, iar unde nu știu învăț, că sunt demnă să mă scot pe mine în față, că vocea mea poate fi suficient de puternică încât să se facă auzită. Să fiu sinceră în legătură cu mine și să transform criza, în șansa mea de a ieși la suprafață.

            Așa am ajuns să scriu prima mea carte pentru copii, ce va apărea în primăvară la Editura Cartemma, o carte în versuri, cu 6 dialoguri sincere între mamă și copil, ce reflectă realitatea zilnică a celor mai mulți dintre noi, cu bune și rele. Cartea pune în centru nevoile copiilor de joc și acceptare, siguranță și atașament, precum nevoile adulților de a fi văzuți ca persoane individuale, cu interese și dorințe ce merg uneori dincolo de statutul de părinți.

            Așa am început să scriu pe www.dialogurisincere.ro, blogul ce urma să fie un fel de „carte de vizită” a mea, ca viitor autor de cărți pentru copii, apărut din „neant”. Și așa cum gândisem eu o strategie, era nevoie ca în momentul în care apărea cartea pe piață, să existe undeva un spațiu în care cei care urmau să cumpere cartea, să găsească ceva scris de către mine. Un conținut al meu care să mă recomande, cu care oamenii să relaționeze și dacă se poate, să rezoneze, pentru a-mi da ulterior credit în a căuta să le citească celor mici cartea adresată lor.

dialogu

            Acum, după peste 70 de articole publicate pe blog în acest răstimp, realizez că aici e noua mea gură de oxigen. E locul în care îmi exersez vulnerabilitatea ce nu îmi e mereu confortabilă, unde îmi văd scrise principiile la care aspir să mă raportez, punctele de reper ce mă ajută să nu mă rătăcesc, greșelile din care am învățat, experiențele care m-au crescut. Fiecare text pus pe foaie mă încarcă și mă ajută să rămân determinată în a fi o versiune cât mai bună a mea pentru mine și cei din jur.

            În final, cred că ține de noi să ne proiectăm imagini bune și pozitive în care ne-am dori să ne regăsim. Iar dacă în imaginile respective ne vedem suficient de bine cu noi și cei din jur, atunci acele proiecții au cele mai mari șanse în a deveni realitatea noastră. Fericirea ne-o facem singuri în fiecare zi și an ce vine și trece.

00

Articol de: 

Florina Russu-Preşedintele Academiei Eduprenorilor din Romania (Academie de Imagine şi Imaginar Educațional)

0742028118

www.florinarussu.ro

123462157_2778684899061934_8420924006384369759_o

NOTĂ:

Câmpul cunoașterii umane se lărgește foarte mult. Dacă s-a vorbit mult despre efectele imaginii asupra realității, cred că e timpul să se cerceteze și să sondăm efectele imaginarului ca resursă a imaginii care dezvoltă realități, a imaginației noastre creative în educație și în business educativ. Spre deosebire de gândirea strategică și memorie, imaginarul construiește noi realități și schimbă la modul cel mai rapid cu putință toate activitățile noastre, dacă este exersat!

            123365065_10157697711160835_5990547735877975384_o

Sunt Florina Russu, profesor, consultant educațional, scriitor, Președintele Academiei Române de Imagine și Imaginar educațional, o instituție care oferă text și imagine în timp ce promovează efectele imaginarului și a imaginii în domeniul educativ. Educativ însemnând, la modul larg, nu doar școli, familii, comunități, ci toți promotorii educaționali.

GLOBULARIA 2

Uite alte câteva exemple din SERIA DE INTERVIURI: http://www.florinarussu.ro/cristina-muresan-toth-c-arte-cu-insemnatate/

http://www.florinarussu.ro/carmen-cojan-ghiduselul-globularia/

http://www.florinarussu.ro/nadia-georgescu-psiholog-globularia/

 Dacă vrei să mă cunoști mai bine, și ai timp să citești despre ACADEMIA GLOBULARIA mai multe, mă găsești aici:

Contact Globularia

123133957_10157697707710835_9159227853418539837_o

INTERVIURI-PRESA SCRISĂ/ FLORINA RUSSU

                     button-23947_640

https://elitaromaniei.ro/florina-russu-liant-si-promotor-al-exemplelor-de-buna-practica-in-scoli/

https://thewoman.ro/florina-russu-despre-fotografie-o-modalitate-extraordinar-de-rapida-si-expresiva-de-comunicare-empatica/

https://thewoman.ro/dezvolta-al-treilea-ochi-antreprenoriat-spiritual-cu-florina-russu-academia-globularia-eu/

https://dealedianei.ro/2020/11/07/florina-russu-profesor-de-imaginar/

https://www.antreprenoare.ro/interviuri/florina-russu-presedintele-academiei-romane-de-imagine-si-imaginar-educational/

https://femeiaindependenta.ro/interviu-cu-sens-florina-russu-profesor-antreprenor/

https://www.claudiagrozalazar.ro/un-dialog-pentru-minte-si-suflet-cu-florina-russu/

https://therightjob.ro/florina-russu-fotograf-educational-de-la-pasiune-la-profesionalism/

https://celebritatea.ro/interviu-cu-florina-russu-asociatia-happy-moms-despre-puterea-comunitatilor-antreprenoriale-comunitare/

https://happymoms.ro/conferinta-motivationala-mama-cluj/

https://happymoms.ro/despre-noi/echipa-cluj/

http://www.kreatoria.ro/Florina-Russu-Globularia-Implicare-activa-in-afaceri-educative-este-o-valoare-cu-care-eu-rezonez-pana-in-miezul-silabelor-286

EMISIUNI:

BIZI LIVE TV

https://www.youtube.com/watch?v=ZjaIaoGowKE

TVR CLUJ/REGIUNEA ÎN OBIECTIV

https://www.youtube.com/watch?v=Ydn4VKdG3MY

CLUJ AM/DIVERCITY CU PATRICIA

https://www.youtube.com/watch?v=aj_2P6vtcVQ&t=1528s

COVER ACADEMIE Globularia

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *